Cum îți protejezi locuința?
Locuința se numără printre cele mai importante bunuri ale noastre, de foarte multe ori achiziționat în urma a mari eforturi și sacrificii. Însă, cel mai adesea neglijăm să ne protejăm investiția de pericolele care sunt atât inevitabile cât și imprevizibile. Pentru a evita acest lucru, este necesar să asigurăm locuința.
Potrivit legislației din România, orice casă ar trebui să aibă o poliță de „asigurare obligatorie” – la care se poate adăuga și una facultativă. In continuare, îți voi explica ce presupune fiecare:
Asigurarea obligatorie acoperă doar trei riscuri majore, respectiv inundații, cutremur și alunecări de teren. Costurile acestui tip de asigurare diferă în funcție de tipul locuinței: pentru casele din chirpici, prima anuală de asigurare este de 10 euro pe an, iar despăgubirea maximă pe care o poți primi este de 10.000 de euro; pentru celelalte locuințe, este nevoie să plătești 20 de euro pe an, iar suma asigurată este de 20.000 de euro.
După încheierea asigurării obligatorii, poți opta și pentru una facultativă. Polița suplimentară are rolul e de a completa gama riscurilor acoperite de cea impusă de lege, dar și acela de a crește suma asigurată la un nivel cât mai apropiat de valoarea de piață a locuinței (ținând cont de faptul că, în multe cazuri, 20.000 de euro este o sumă prea mică în cazul distrugerii totale a locuinței). Printre cele mai frecvente daune neacoperite de polița obligatorie dar care pot fi incluse într-una facultativă se numără cele provocate de incendii, de fenomene meteo extreme sau defecțiuni ale instalațiilor de apă. Un tip de poliță asigură acoperirea daunelor și în cazul în care are loc un eveniment care va produce distrugeri locuințelor vecine (incendiu, inundație) și pentru care sunteți răspunzători. În cazul unui apartament cu o valoare de piață de 60.000 de EUR, asigurarea obligatorie în tandem cu cea facultativă va costa aproximativ 100 EUR pe an, însemnând 10 EUR pe lună.
Potrivit statisticilor realizate de PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale), reiese că doar puțin peste 1,5 milioane (1.518.296) sunt asigurate din totalul de 8,5 milioane de locuințe. Asta înseamna că 7 milioane de locuințe sunt neasigurate iar în cazul unui dezastru natural, proprietarii lor vor fi complet neacoperiți. Pentru a evita acest lucru, nu imi rămâne decât să vă recomand să vă încheiați o asigurare în cazul în care nu ați încheiat una deja.
Cum îți protejezi locuința? Răspunsul stă în asigurarea locuinței tale.
