"O investiție, este o investiție."
Contactează-ne: +40 745 958 584

5 sfaturi pentru cumpărarea unui teren

Multe persoane doresc să termine cu viaţa la bloc şi să se bucure de avantajele statului la curte și aleg să investească în achiziționarea unui teren, fie pentru construcția unei locuințe viitoare, fie pentru a începe o afacere. Însă, această decizie presupune o atenție sporită asupra mai multor aspecte importante, precum amplasarea terenului, accesul către acesta sau pregătirea actelor.

În articolul de azi vă prezint 5 sfaturi pe care să le luați în considerare atunci când căutați un teren:

1. Zona

Aspectul cel mai important în alegerea terenului îl reprezintă zona în care acesta este amplasat. În cazul în care dorești să alegi o zonă rezidențială, este bine să te informezi înainte asupra proiectelor pe care primăria le are în plan pentru dezvoltarea acesteia. Un alt aspect important îl reprezintă punctele de interes din zonă – magazine, restaurante, unități de învățământ etc, motiv pentru care este recomandat să te interesezi asupra distanței față de acestea.

2. Acces și utilități

Cele mai căutate sunt loturile de teren care au un minim de utilităţi sau care au conducta de gaze şi stâlpii de curent cât mai aproape pentru o racordare mai uşoară şi mai ieftină. Ideal este să aibă și canalizare, acces la liniile telefonice, cablu tv şi internet.

Accesul către viitoarea locuință sau afacere trebuie să fie cât mai facil, de aceea este recomandat să verifici înainte starea străzilor către teren și să te informezi asupra existenței mijloacelor de transport în comun.

sfaturi pentru cumpararea unui teren3. Se poate construi pe terenul cumpărat?

Până la încheierea contractului de vânzare cumpărare, este recomandat să se cunoască starea terenului şi încadrarea în intravilan construibil. Poate fi intravilan, dar neconstruibil. De aceea este indicat să se solicite un certificat de urbanism informativ, înainte de achiziţionarea terenului. Prin acest certificat, autorităţile fac cunoscute cumpărătorului (sau celui care solicită actul) elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor deja existente şi stabilesc cerinţele urbanistice care trebuie îndeplinite.

Pentru a fi sigur de valabilitatea tranzacției, este recomandat să te consulți cu un consultant imobiliar sau cu notar asupra autenticității actelor de proprietate.

Înainte de achiziționarea unui teren, cumpărătorul poate afla un calcul estimativ asupra Autorizatiei de Construire (AC) atunci când are la dispoziție Certificatul de Urbanism (CU) asupra lotului pe care urmează să il achiziționeze, adresându-se în calitate de viitor proprietar la primaria de sector unde figurează bunul viitor, la Direcția Avize și Autorizații Construcție.

4. Dimensiunea terenului

Dimensiunile terenului reprezintă o altă latură de luat în seamă. Un teren bun de construit ar trebuie să aibă cel puţin 1.000 mp, consideră cei mai mulți dintre clienți. Astfel se poate repartiza zona pentru constructia casei, a grădinii, o zonă cu pomi fructiferi sau decorativi.  Se construiesc case şi pe terenuri mai mici, iar proprietarii sunt mulţumiţi, însă indiferent de suprafaţă contează forma terenului. Dacă este îngust, în afară de faptul că are o deschidere mică, se va construi „de-a lungul”, casa luând o formă dreptunghiulară. De asemenea, nu este de neglijat faptul că se prevede o distanţă faţă de imobilele vecine – spaţiul faţă de stradă şi de limita din spate a proprietăţii.

5. Prețul corect

Pentru stabilirea prețului corect, cumpărătorul se va consulta cu agentul imobiliar și va studia prețurile din zonă.

Este indicat să ascultați părerea agentului imobiliar referitor la prețurile la care s-au facut ultimile achiziții în zonă, dar în cazul în care ați găsit un teren care să îndeplinească criteriile de căutare, puteți negocia prețul cu ajutorul agentului dumneavoastra care vă poate ajuta să obțineți prețul corect al zonei.

Lasă un Mesaj

Adresa ta de email nu va fi afișată.

Calendar

octombrie 2026
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031