Imobiliarele nu au vacanță de iarnă
Decembrie este luna cu sărbătorile de iarnă și de asemenea perioada concediilor, iar cererea pe segmentul imobiliar scade. În general, clienții potențiali sunt mult mai preocupați să-și planifice sărbătorile și să găsească cadouri pentru cei dragi decât să se cerceteze oferte imobiliare. Le lasă pentru luna ianuarie, mai ales dacă problemele locative nu sunt foarte presante. Totuși, dacă ești vânzător, nu trebuie să te relaxezi. Este recomandat să rămâi prezent cu proprietatea pe piață pentru a-ți crește șansele unei vânzări avantajoase a proprietății.
Nu toți clienții potențiali pleacă în vacanță și sunt mulți dintre cei plecați în străinătate care se întorc cu intenția de a achiziționa o locuință.
Deși cererea scade semnificativ, nu se stinge. Cumpărătorii cu intenții serioase și cu bugetul disponibil „în buzunar” studiază piața în această perioadă, mizând pe o scădere a prețurilor pe fondul relaxării cererii. În cazul în care ai o proprietate de vânzare sau de închiriat, fii disponibil pentru a primi clienții potențiali să vizioneze oferta.
Crește valoarea proprietății
Nu discutăm neapărat de creșterea prețului locuinței, ci de plusul de valoare care scoate proprietatea în evidență pe piață. Profită de perioada în care nu este zăpadă pentru a face mici retușuri, sau a aduce câteva îmbunătățiri locuinței. Te poți limita la o curățenie foarte amănunțită sau poți trece și la reorganizări ale spațiului. Totul depinde de bugetul pe care îl ai la dispoziție. Indiferent de investiție, dacă este vorba de o locuință, fă în așa fel încât să oferi potențialului client cumpărător senzația de confort în momentul în care își imaginează că aceasta ar fi locuința potrivită pentru familia sa.
Reevaluează-ți poziția
Dacă te afli în situația în care proprietatea ta nu generat impact, în condițiile în care oferte similare își găsesc foarte rapid clienți, poate ar fi bine să profiți de perioada de ”liniște” pentru a-ți reanaliza și modifica strategia de vânzare. Analizează prețurile de pe piață și gândește-te care ar profilul clientului potențial pentru locuința ta și redactează anunțul în conformitate cu acest profil. Vânzarea unei locuințe este un proces complex, așa că indicat ar fi să apelezi la un agent imobiliar profesionist care cunoaște foarte bine realitățile pieței imobiliare locale și poate oferi susținerea de care ai nevoie în eforturile de vânzare.
Piața imobiliară din Bacău este una dinamică ce va crește și mai mult în termeni de volum și ofertă. Contextul pieței se poate modifica rapid, iar dacă oferta nu este vizibilă pentru clienții cumpărători și nu este actualizată în permanență conform tendințelor, șansele de vânzare scad semnificativ.
