"O investiție, este o investiție."
Contactează-ne: +40 745 958 584

7 tendințe în design interior pentru 2017

Poate nu reușim să schimbăm radical aspectul unei case în functie de tendințele decorative la modă, însă dacă ne dorim o locuință modernă și actuală, e potrivit să urmărim trendurile din domeniul amenajărilor interioare. Astfel vom ști fel ce achizitii trebuie să facem în caz că ne dorim o schimbare de decor în anul în curs. În articolul de astăzi vă prezint 7 tendințe în design interior pentru 2017.

Culoarea anului 2017 este Greenery

Deoarece culorile reprezintă un element foarte important în designul interior, încep prin a vă spune că în 2017 cuoarea vedetă este Greenery, care simbolizează noile începuturi, prospețimea și grija față de mediul înconjurător. Descrisă ca „o nuanță proaspătă și vioaie de galben-verde ce evocă primele zile de primavară”, Greenery este o aluzie la nevoia de natură, de timp petrecut în exterior.

Pe lângă Greenery, printre tendințele cromatice ale anului 2017 se regăsesc nuanțele mai închise de verde: kaki sau verde-oliv, potrivite în amenajări de interior în asocieri cu nuanțe de roșu cărămiziu, maro brun sau gri cărbune, toate nuanțe naturale, ce exprimă frumusețea și autenticitatea materialelor existente în natură.

Accente Metalice

Culorile metalice sunt folosite ca accente în amenajarile interioare: mai ales tonurile de cupru, bronz, auriu și argintiu sunt aplicate în moduri diverse, devenind surse de relaxare și încântare vizuală.

În tendințe sunt și tonurile specifice bijuteriilor, inspirate de metale, spațiu, stele, cosmos și nori. Unele piese de mobilier, fie el de bucătării, living sau dormitor pot căpăta tonul cuarțului tăiat brut, a metalului și reflexelor metalice folosite în designul de bijuterii.

Formele geometrice

2017 e despre modele geometrice îndrăznețe, care nu doar le admirăm pe pereții locuințelor, în piesele de mobilier și în accesorii, ci le domină.  Formele de acest tip se potrivesc de minune în locuințele amenajate în stil industrial și nu numai.

Inspirații Artizanale

Obiectele de design realizate prin tehnici artizanale sunt favoritele designerilor, deoarece transmit caldura și emoția lucrului meștesugit manual. Mobilierul si decoratiunile din fibre tesute, nuiele impletite, ratan, bambus sau piele tabacita imprumuta astazi o estetica moderna, devenind extrem de atrăgătoare pentru ambientele contemporane.

Corpuri de Iluminat

Se remarcă în acest an, corpurile de iluminat supradimensionate, cu forme simple dar de impact, din materiale predominant naturale. Acestea sunt potrivite în amenajări de interior minimaliste, devenind punctul de atracție al spațiului de locuit.

Multitudinea de texturi

Materialele texturate dau un aspect confortabil spațiului din interiorul caselor noastre, iar amestecul acestora devine din ce în ce mai folosit. Foarte simplu putem adăuga jocul de texturi: așezați o patură de lână peste un fotoliu sau o canapea de piele sau de asemenea puteți folosi material diferite pentru pernele decorative pentru canapeaua din living sau patul din dormitor.

Materiale prețioase la atingere, precum catifeaua, rămân în tendințele de design interior și în acest an.

Decoratiunile de perete cu citate

Un citat poate face un spațiu mai frumos și primitor, oferindu-i personalitate. Este important să fie plasat în contextul potrivit pentru a oferi toate aceste beneficii, fie că este vizibil pe peretele unui birou, în baie sau living.

Acestea sunt cele  7 tendințe în design interior pentru 2017, pe care le-am găsit potrivite pentru voi, în cazul în care simțiți nevoia unei schimbări în locuința voastră.

Lasă un Mesaj

Adresa ta de email nu va fi afișată.

Calendar

aprilie 2024
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930