"O investiție, este o investiție."
Contactează-ne: +40 745 958 584

Băncile lansează alternative la Prima Casă

Programul Prima Casă are anumite avantaje, precum un avans minim 5% din valoarea locuinţei, însă şi dezavantaje, precum durata mare pentru aprobarea dosarului, deoarece necesită aprobarea FNGCIMM, volum mai mare de acte necesare, imobilul nu poate fi vândut/închiriat timp de 5 ani de la data achiziţiei, iar creditul nu poate fi rambursat sau refinanţat în primii 5 ani.

Cu toate acestea, iată că băncile lansează alternative la Prima Casă, și scot pe piață produse care să-i atragă pe cumpărători către ofertele lor mai degrabă decât spre programul guvernamental. Deși Prima Casă a fost un succes încă de la lansare, iar acum numărul solicitărilor este în creștere, este un moment foarte bun pentru exploatarea „apetitului” pentru achiziția și construcția de locuințe. BRD exploatează această tendință și vin în ajutorul clienților cumpărători de locuințe cu alternativa „La Casa Mea”.

Condițiile pe care trebuie îndeplinite pentru obținerea eligibilității sunt similare cu cele cerute de Prima Casă, respectiv aplicanții nu trebuie să dețină o proprietate individuală sau în co-proprietate cu soțul sau soția. Creditele acordate prin „La Casa Mea” încep de la 10.000 de euro, având ca plafon maxim 100.000 de euro și sunt acordate pe o perioadă de cel mult 30 de ani. Spre deosebire de Prima Casă, avansul pentru noul credit imobiliar propus de BRD este de 15%, iar dobânda se calculează prin formula Robor 3M+2,25%.

„Noul produs de credit este mai flexibil în raport cu creditul Prima Casă: suma obținută este mai mare (echivalentul a 100.000 EUR față de sume cuprinse între 57.000 și 71.250 EUR, echivalent lei), planificarea achiziției nu depinde de disponibilitatea fondurilor alocate de stat, iar termenul de finanțare se scurtează semnificativ. Astfel, aprobarea financiară a dosarului se face în maximum 24 de ore si este garantată timp de 90 de zile, perioadă în care clientul își poate căuta locuința dorită. Mai mult, banca oferă gratuit evaluarea imobilului clienților care optează pentru un evaluator desemnat de bancă”, Gabriela Simion, Director Executiv de Marketing și Managementul Produselor în cadrul BRD.

O condiție foarte importantă în vederea obținerii unei finanțări prin noul produs lansat de bancă, solicitantul va trebui să-și încaseze veniturile într-un cont deschis la BRD.

Mișcarea făcută de BRD poate fi una strategică pentru bancă, dar poate ridica si un semn de întrebare pentru piața imobiliară din România. O astfel de abordare din partea unuia dintre liderii de piață în acordarea de credite prin Prima Casă, cu o cotă de 25%, ar putea prevesti apropierea „sfârșitului” programului guvernamental.

sursa: dezvoltatorimobiliar.ro

Lasă un Mesaj

Adresa ta de email nu va fi afișată.

Calendar

aprilie 2026
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930