Plafon suplimentar pentru Prima Casă și creditele ipotecare în 2016
Guvernul a suplimentat cu 200 milioane lei plafonul programului Prima Casă pentru restul acestui an, datorită cererii foarte mari pentru din partea clienţilor.
Băncile românești pot acorda noi împrumuturi Prima Casă în acest an, după ce Guvernul a suplimentat miercuri, 9 decembrie, plafonul pentru program. De mai bine de 2 luni băncile nu mai aveau fonduri pentru a vinde împrumuturi Prima Casă, aşa că măsura luată de către Guvern este mai mult decât binevenită.
Noul plafon disponibil pentru Prima Casă creşte astfel fondurile de anul acesta până la 2,8 miliarde lei, însă cele 2,6 miliarde lei de până acum au fost deja epuizate.
În 2016 vor fi modificate multe dintre prevederile Prima Casă. Potrivit declarației Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, în 2016 va fi redus plafonul de garanţii pentru programul Prima Casă la 1,5 miliarde lei. Totodată, creditele se vor acorda în condiţii actualizate de cost.
Rată dobânzii se va calcula în funcţie de ROBOR plus o marjă de 2%, faţă de 2,5% în prezent, restul condiţiilor rămânând neschimbate.
La fel ca în ultimii ani, şi în 2016 băncile vor putea acordă credite Prima Casă din fondurile rămase nealocate din anul anterior, însă este greu de crezut că va mai fi cazul.
Potrivit Legii a dării în plată prin care creditele ipotecare ar putea fi stinse prin cedarea imobililului ipotecat va conduce la restricții importante pentru clienții care vor să-și cumpere o casă sau un apartament apelând la un credit imobiliar. În urma trecerii prin Parlament a legii amintite, băncile au reacționat foarte dur. Asociația Română a Băncilor (ARB) a atenționat chiar că băncile vor fi nevoite să reanalizeze condițiile de creditare și să le înăsprească.
Reprezentații ARB declară că dacă Legea va fi promulgată, accesul la credite imobiliare va fi unul extrem de greu, cei mai afectați urmând a fi tinerii. Potrivit Ziarului Financiar, care citează surse din ARB, majoritatea categoriilor sociale vor fi afectate prin restricționarea accesului la creditele imobiliare. Totodată, un impact negativ vor resimți și dezvoltatorii imobiliari, cei din industria construcțiilor și a materialelor de construcții. De asemenea, băncile mai atrag atenția că întreg sistemul bancar ar putea fi pus în pericol, cu impact asupra deponenților. Nici Statul nu va scăpa de consecințele negative ale acestei Legi deoarece a garantat în proporție de 50% creditele acordate prin programul Prima Casă.
Propunerea legislativă adoptată recent de Camera Deputaţilor dispune că împrumutaţii vor putea să stingă integral un credit ipotecar prin cedarea către bancă a imobilului ipotecat. Iar dacă instituţia de credit nu va fi de acord, aceştia vor putea să ceară în instanţă stingerea creditului şi transmiterea dreptului de proprietate. Pentru a se aplica, documentul mai are nevoie doar de semnătura preşedintelui României.
